LUPII URBANI SE ADUNĂ SĂ ELIMINE COVID-19!

Dragă #LupUrban,

Trăim niște vremuri care ne afectează modul în care gândim și ne desfășurăm activitatea de zi cu zi. Dacă acum o săptămână primeam zilnic doar instrucțiuni despre igiena personală, acum ne aflăm în mijlocul unei pandemii globale și este important să ne adaptăm contextului în fiecare zi și să ne menținem sănătoși mental și fizic. Singura veste bună pe care o avem de când s-a limitat transportul motorizat este că planeta apucă să respire, iar indiciii de poluare au scăzut semnificativ în București și peste tot în țară.

#StămAcasă în mare parte din timp, însă dacă ești obligat să ieși din casă, îți recomandăm să urmezi sfaturile MAI de a evita mijloacele de transport în comun, care pot fi spații închise și aglomerate ce încurajează răspândirea COVID-19. Cu măsurile de precauție adecvate, ar trebui să fie mai puțin riscant să folosești un vehicul electric în regim de ride-sharing cum este trotineta electrică.

Noi suntem cu trotinetele pe străzi în perioada ce urmează și respectăm regulile de igienă:

  • COVID-19 este fără apărare în fața dezinfectanților. Așadar echipele noastre din teren efectuează cel puțin două dezinfectări ale trotinetelor în fiecare zi. Și aici vorbim despre ghidon, platformă, frână, claxon, aripa de protecție și roți.
  • Personalul WOLF-e poartă mănuși și se spală pe mâini frecvent după fiecare rebalansare a flotei de trotinete.

Ce ai tu de făcut ca #LupUrban:

  • Înainte de orice cursă să verifici vehiculul că este gata să plece la drum.
  • Să folosești gel dezinfectant sau șervețele anti-bacteriene pentru a șterge ghidonul și trotineta în locurile pe care le atingi în timpul cursei. Această operațiune poate fi făcută și înainte și după încheierea cursei.
  • porți mănuși pentru extra-protecție.
  • te speli pe mâini în timp ce fredonezi primele două strofe din What a Wonderful World a lui Louis Armstrong.
  • Să te bucuri un pic de această primăvară care înflorește în lipsa noastră!

Reiterăm și aici recomandarea de a te informa doar din surse oficiale despre COVID-19 și măsurile de siguranță care se iau în orașul tău: ➡ http://www.ms.ro/coronavirus-covid-19/ ☎TelVerde: 0800800358. Iar dacă îți poți ajuta semenii mai în vârstă din comunitate să își facă provizii, o poți face oricând.

Be safe, ride safe. Ride WOLF-e!

Ștefan & echipa WOLF-e